Oh, zău că am așa de multe lucruri bune de scris, însă astăzi, merită explorată și starea asta. Este o stare proastă, când ies din imaginea mea de zână bună, care este educată să se comporte politicos cu toată lumea, să răspundă cu un zâmbet pe față la orice și să “recadreze” fiecare jignire în ceva pozitiv din care putem să ne facem viața mai bună. Crede-mă:
Când vine vorba de greutate corporală, toți am vrea să fim mai bine, adică mai slabi.
În ianuarie am făcut un exercițiu profund și dureros pentru multă lume. Am adunat de la cei din jur cuvinte care dor. Cuvinte pe care le-au auzit și care ne-au atins în multe feluri, toate rele. S-au adunat destul de multe, sigur era loc și de mai mult de atât, mult mai mult. Însă ce am făcut cu ele a fost mult mai important. La început mai timid, apoi cu tot mai mult curaj și chiar un pic de furie, panoul cu aceste cuvinte a trecut printre noi și le-am rostit cu voce tare și le-am tăiat. Apoi am pus niște blândețe și multă mângâiere peste urăciune și s-a lăsat cu îmbrățișări și înțelegere între noi. Sigur că multe dintre aceste cuvinte tăiate au fost despre corporalitate. Și îmi vine în minte acum o întrebare.
Lupta ta cu kilogramele, când a început?
Probabil ca și a mea, mult înainte de a te naște. Cam când strămoșii tăi setau comportamentul alimentar al familiei. Cred că știi și tu vorbe de tipul:
copiii din Africa nu au ce mânca
papă tot din farfurie, altfel nu crești mare
eu am mâncat gaura de la covrig, ca tu să ai ce pune în gură
Noi mâncăm ca strămoșii noștri care au trăit foamete, într-o lume în care putem mânca orice, oricând. Asta pe de o parte. Pe de altă parte mâncăm nu doar furie, așa cum descoperim acum la tot felul de cursuri și formări și terapii, mâncăm și rușine și vinovăție și foarte multă durere. Și în același timp, trăim o foamete acută, de înțelegere, de compasiune, de non-judecată, de a fi cunoscuți cu toate ale noastre și acceptați și sprijiniți.
Tu ce ai făcut ca să scapi de kilogramele în plus?
În cazul meu, ca orice tânăr naiv, am trecut prin mult yo-yo, am încercat toate curele posibile și imposibile. Am făcut mereu o formă sau alta de mișcare (ceea ce a fost întotdeauna de folos, pentru că în ciuda greutății mele, nu sunt doar grăsime, ci și destul de mult masă musculară). Am făcut o mulțime de terapie. Și nu glumesc. Cu toate astea, rezultatele apar și dispar năucitor și eu sunt, tot grasă și tot mai obosită. Așa că am căutat cu disperare să găsesc răspunsuri și la medici. În schimb ce am găsit? Eterna întrebare:
Dar nu vreți și dumneavoastră să slăbiți un pic?
Ultima dată când am auzit întrebarea asta am răspus râzând isteric: nu, mie îmi place să fiu grasă și bolnavă. Și vă rog să nu mă luați cu bulshituri de astea progresiste ale formelor de preudo-psihologie, de tipul “asta alegi subconștient să fii, pentru că de asta ai nevoie”.
Acum când intru în cabinetul unui medic, îi spune eu mai întâi că nu mai am toleranță față de asemenea întrebare și dacă e specialist, așa cum am încredere când îi trec pragul că este, o să se informeze cu referire la viața mea, nu doar la stilul de viață din prezent, o să îmi facă o anamneză în adevăratul sens al cuvântului, o să îmi dea să fac niște analize și o să luam niște decizii cu bază științifică. Atât cât permite știința în zilele noastre.
Sunt o mulțume de cuvinte pe care le-am auzit despre greutatea mea, de foarte multe ori de la oameni neavizați. Pentru că nu e așa? E atât de ușor să ne dăm cu părerea despre altul.
Uite câteva adevăruri
pe care puțină lume le știe despre mine, dar care îmi afectează greutatea.
Bunicii meu a suferit de foamete și au avut grijă să am trei feluri de mâncare la masă, mereu. Mama mea a suferit foamete, a avut grijă să pună în fața mea toate provocările pământului la care a avut acces, deodată, fără să știe prea clar ce efecte vor avea. Intenția ei, cu adevărat nobilă, nu a păzit corpul meu de diverse efecte secundare. Eu am suferit foamete, au fost multe zile în care nu ne-am permis nici măcar un iaurt sau gaura de la covrig.
Nu mă feresc de făcut mișcare. De fapt, perioadele în care nu reușesc să fac atât cât îi e bine corpului meu, mă afectează nu doar fizic, ci și emoțional foarte puternic. Așa că le evit cât pot de mult. Dacă nu îmi este cu puțință să merg la sală sau să fac un sport anume, mă străduiesc măcar să merg pe jos cât mai mult. Sau fac în casă ceea ce pot, măcar exerciții de la kinetoterapie dacă nu am stare de mai mult. Sunt însă și zile în care îmi este pur și simplu prea rău și zac ca o legumă. Și tot mai multe zile în care simt cum îmi amorțește capul și mă doare cerul gurii și amețesc.
Nu îmi place să mănânc, nu am avut niciodată o pasiune pentru statul la masă de una singură. Îmi plac mesele doar când sunt cu oameni, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Nu îmi place să gătesc pentru că donez sau arunc mâncarea, fiindcă nu îmi place să mănânc singură. Corpul meu nu îmi cere niciodată mâncare, în schimb creierul îmi cere glucoză, pentru că îl folosesc destul de intens. Și ce să vezi?, aia e hrana lui. Așa că pot liniștită să nu mănânc nimic cu zilele și visez la o viață în care să mi se perfuzeze glucoză și să consum în rest doar apă. Cum asta ar fi o distopie și clar nu ar ieși bine, nu mănânc mâncare, dar mănânc dulce. Dacă iau vitamine și sunt odihnită și bine, nu mănânc nici dulce, apa îmi e mai mult decât suficient. Dar vezi tu, asta nu se prea întâmplă. Să fiu odihnită și să iau vitamine. Iar acum vine partea aia amuzantă.
Dacă greutatea mea ar fi problema ta,
Ar trebui să:
te asiguri că îmi fac mereu analizele medicale;
te asiguri că am mereu toate pastilele pe care ar trebui să le iau pentru a fi sănătoasă, cât de cât;
te asiguri că merg la sală sau fac un sport cu regularitate;
stai tu în locul meu pe un scaun cu orele la job;
te asiguri că copilul meu are tot ce are nevoie, din toate punctele de vedere;
te asiguri că dorm, mă hidratez și hrănesc corespunzător;
mă duci la saună, masaj, cosmetică;
ții tu legătura cu familia și să mergi la terapie pentru mine;
stai la masă cu mine, ținând cont că asta e pentru mine un ritual la care țin mult și am și o serie de particularități în privința alimentației;
te asiguri că fac sex de calitate și rămâne ceva personal, într-un oraș în care toată lumea știe pe toată lumea și nu mai poate de grija tuturor.
Ah, musai de specificat, toate astea din banii și din timpul tău.
Până data viitoare, eu am să am grijă de mine și de greutatea mea, cât de bine am să pot, cu tot ceea ce viața îmi pune la dispoziție.
Pe curând, cu un tonus mult mai bun.
Gândi de la Subcutanat.